Perioada "Razboiului Rece" in Romania

"De la Stettin la Marea Baltică, de la Trieste la Marea Adriatică, s-a pogorât o Cortină de Fier asura continentului. În spatele ei au rămas toate capitalele din vechile state ale Europei Centrale şi de Est: Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia."

Wiston Churchill

Divizarea Europei.  După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, confruntarea dintre Marile Puteri a continuat sub o altă formă – Războiul Rece – având ca principali protagonişti S.U.A. şi U.R.S.S. Reprezentând sisteme politice opuse – democraţia occidentală, respectiv totalitarismul stalinist – cele două superputeri au intrat în conflict deschis la scurt timp după încheierea păcii.

S.U.A. intenţiona să susţină o lume postbelică construită pe modelul democraţiei occidentale, crearea O.N.U. fiind primul pas în acest sens. Profitând de o prezenţă militară masivă, U.R.S.S. a refuzat statelor aflate în zona sa de influenţă dreptul la organizarea de alegeri libere, contribuind decisiv la transfonnarea lor în „democraţii populare”. În felul acesta, ţările Europei de Est au fost transformate în sateliti ai Moscovei, cărora li s-au impus regimuri politice asemănătoare celui sovietic.

Expansiunii sovietice americanii îi răspund prin lansarea doctrinei Truman (1947), numită şi „doctrina îndiguirii“ (conteinment). În plan economic, statele europene urmau să primească un substanţial sprijin financiar american. Primele ajutoare, de urgenţă, sunt dirijate către Grecia şi Turcia, urmând ca pentru Europa Occidentală asistenţa financiară să devină sistematică şi masivă (Planul Marshall). În plan militar, se pun bazele Pactului Atlantic (1948), semnat de 12 state occidentale şi transformat un an mai târziu în Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.).

Replica U.R.S.S. a fost rapidă: a constituit C.A.E.R.-ul (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), a realizat prima explozie nucleară (1949) şi a organizat împreună cu statele comuniste nou createOrganizaţia Tratatului de la Varşovia (1955).

Acest nou tip de conflict dintre S.U.A şi U.R,S.S., cunoscut sub numele de „Războiul Rece“, n-a degenerat într-un război propriu-zis între cele două ţări, dar a cunoscut 0 succesiune de crize politice: blocarea Berlinului (1948), criza rachetelor din Cuba (1962), dar şi conflicte locale, deschise, precum războaiele din Coreea şi apoi cel din Vietnam. Costurile exorbitante ale cursei înarmărilor, dar şi „lecţiile“ războiului din Vietnam, au condus, spre anii ’70, la detensionarea treptată a relaţiilor dintre cele două blocuri politico-militare, pentru ca după 1985 Mihail Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S., să reducă responsabilităţile Moscovei în lume, deoarece această poziţie „înghiţea” prea mult din resursele ţării.

România şi Războiul Rece.   Încheierea războiului (1945) situa România în tabăra statelor învinse, cu toate consecinţele politice şi economice ce au urmat. Plasarea sa în zona de influenţă a U.R.S.S. s-a dovedit a fi decisivă pentru evoluţia regimului politic după 1947. Impus prin forţă, regimul comunist a scos pentru o jumătate de secol ţara din rândul naţiunilor democratice. România denunţă planul Marshall (1947), devine membră C.A.E.R. (1949) şi aderă la Tratatul de la Varşovia (1955). În timpul regimului de nuanţă stalinistă al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, România a susţinut poziţia Moscovei în criza iugoslavă şi cea maghiară (1956). Sub conducerea comunistului reformator Imre Nagy, maghiarii încercau să pună capăt sistemului partidului unic şi să obţină retragerea Ungariei din pactul de la Varşovia, motiv pentru care Dej a susţinut fără echivoc invadarea Ungariei de către Hruşciov. În condiţiile sporirii încrederii pe care Moscova o manifesta faţă de liderii Partidului Comunist din România, se obţine retragerea trupelor sovietice din ţară (1958).

Criza rachetelor din Cuba şi conflictul chinezo-sovietic din anii ’60 i-au permis lui Dej să facă primii paşi în „destalinizarea“ ţării şi să adopte o linie comunistă naţionalistă. Odată cu declaraţia din aprilie (1964) prin care România respingea Planul Valev lansat de U.R.S.S., în cadrul căruia ţării noastre îi revenea rolul de furnizor de produse agricole, distanţa faţă de puterea sovietică se va accentua.

Primii ani ai regimului Ceauşescu aduc o perioadă de relativă destindere şi o accentuare a distanţării faţă de politica Moscovei. Este vremea unor decizii majore, precum recunoaşterea R.F.G., Romania devenind astfel primul stat socialist cu care Germania stabileşte relaţii diplomatice (1967). Se stabilesc relaţii diplomatice cu Israelul, ţara devine membră a Fondului Monetar Intemaţional şi a Băncii Mondiale şi s-a declarat ferm împotriva cursei înarmărilor, în special a celor nucleare. Refuzul României de a participa la intervenţia militară a trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia (1968) a reprezentat un moment semnificativ în detaşarea ţării de politica Moscovei, fiind apreciată admirativ de politicienii vremii.

Dar independenţa faţă de U.R.S.S. reprezenta, în acelaşi timp, consolidarea naţional-comunismului, care va evolua treptat spre revenirea practicilor staliniste şi spre izolarea diplomatică a României. La începutul anilor ’70, în urma vizitelor efectuate în China şi Coreea de Nord, practici ale „revoluţiei culturale“ chineze, precum şi modelul nord-coreean de dezvoltare se vor regăsi tot mai pregnant în politica economică, socială şi culturală promovată de regimul Ceauşescu.

Nemulţumirea socială tot mai accentuată datorată crizei economice interne, cultul exacerbat al personalităţii conducătorului, politica demografică şi atitudinea faţă de lumea satelor a condus la prăbuşirea regimului Ceauşescu şi, odată cu el, a comunismului în România. Evenimentele de la finele anului 1989 vor readuce România între statele democratice ale lumii.

Odată cu revoluţiile anticomuniste desfăşurate în 1989 în Europa de Est, care au dus la prăbuşirea comunismului, se încheie şi Războiul Rece.

Wikipedia